Fixarea externă este o tehnică testată în timp și utilizată pe scară largă în tratamentul fracturilor. Această metodă implică utilizarea dispozitivelor plasate în afara corpului pentru a stabiliza și a alinia oasele fracturate.
Prezentare generală a fixării externe
Fixarea externă este o tehnică chirurgicală care a fost folosită de secole pentru gestionarea fracturilor. Conceptul a fost introdus pentru prima dată de Hipocrate, care a folosit atele de lemn pentru a imobiliza oasele rupte. De-a lungul timpului, tehnologia a evoluat, dar principiul fundamental rămâne același: să ofere stabilitate locului de fractură, permițând în același timp protecția și vindecarea țesuturilor moi.
Obiectivele fixării externe: Menține alinierea, lungimea și rotația fracturii. Oferă stabilizare temporară sau definitivă. Poate fi combinată cu fixarea internă parțială în cazuri complexe.
Factori care influențează stabilitatea fixării
Mai mulți factori afectează stabilitatea unui dispozitiv de fixare externă:
Configurație pin:
Creșterea numărului de știfturi, distanțarea acestora și plasarea lor mai aproape de locul fracturii crește rigiditatea.
Știfturile trebuie distribuite uniform pentru a evita stresul excesiv pe anumite zone.
Diametru pin:
Știfturile mai mari oferă o mai mare stabilitate, dar pot crește riscul de concentrare a stresului și de iritare a țesuturilor moi.
Tipuri de pin:
Știfturi autoforante, știfturi trocar, știfturi acoperite, tije din fibră de carbon.
Tipuri de fixatori externi
Fixatoarele externe variază în design, fiecare oferind avantaje unice:
Fixatori uniplanari:
Simplu si usor de aplicat.
Stabilitate limitată în comparație cu dispozitivele multiplanare.
Fixatori multiplanari:
Utilizați știfturi în mai multe planuri, oferind stabilitate sporită.
Ideal pentru fracturi complexe.
Fixatori unilaterali/bilaterali:
Fixatorii unilaterali sunt mai puțin stabili, în timp ce fixatorii bilaterali oferă o rezistență și un sprijin mai mari.
Fixatori circulari:
Folosit în mod obișnuit pentru alungirea membrelor și corectarea deformărilor complexe.
Permite suportarea parțială a greutății și mobilizarea articulațiilor în timpul vindecării.
![Tip de fixare externă]()
Considerații anatomice și zone de siguranță
Plasarea știfturilor este esențială pentru a evita complicații precum leziuni nervoase sau vasculare. Considerațiile anatomice cheie includ:
![Dispozitiv de fixare extern]()
Femur:
Știfturile anterioare trebuie plasate la 5,8 cm sub trohanterul mic și la 7,4 cm deasupra apexului patelar.
Pinii posteriori trebuie să evite nervul sciatic și vasele din jur.
Tibia:
Știfturile trebuie plasate la cel puțin 14 mm distanță de linia articulației pentru a preveni penetrarea intra-articulară.
Extremități superioare:
Pinii humerus ar trebui să evite nervii axilari și radiali.
Știfturile antebrațului trebuie plasate în regiunea subcutanată a ulnei pentru a minimiza afectarea nervilor.
Indicații pentru fixarea externă
Fixarea externă este deosebit de utilă în următoarele scenarii:
Leziuni instabile ale inelului pelvin.
Fracturi intraarticulare conminuate (de exemplu, pilon, femur distal, platou tibial, cot și radius distal).
Umflare severă a țesuturilor moi sau echimoză.
instabilitate hemodinamică sau incapacitatea de a fi supus unei intervenții chirurgicale deschise.
Osteoporoza, infectii, alungirea membrelor, osteomielita, imobilizarea articulatiilor, lipsa consolidarii si tratamentul infectiilor.
Contraindicatii
Fixarea externă poate să nu fie potrivită în următoarele cazuri:
-
Pacienți obezi.
-
Pacienți neconformi.
-
Pacienți cu calitate osoasă insuficientă.
Pacienții care refuză intervenția chirurgicală sau nu pot tolera procedura.
Tehnici și aplicații
![Dispozitiv de fixare extern]()
Interfață Pin-Bone:
Evitați tracțiunea țesuturilor moi în timpul introducerii știftului.
Utilizați trocare și manșoane pentru a minimiza deteriorarea țesuturilor.
Preforarea și spălarea (irigarea) sunt esențiale pentru a minimiza contaminarea.
Fixare pelviană:
În mod obișnuit, este plasat la creasta iliacă sau la nivelul coloanei iliace anterioare inferioare (AIIS).
Fluoroscopia cu braț C asigură plasarea corectă a știfturilor.
Fixarea extremităților superioare:
Pinii humerus ar trebui să evite structurile neuronale.
Știfturile antebrațului sunt plasate în regiunea subcutanată a ulnei.
Fixarea extremităților inferioare:
Știfturile femurale sunt plasate în poziție anterolaterală.
Știfturile tibiale sunt plasate în poziție anteromedială pentru a evita pătrunderea articulației.
Fracturi Pilon:
Se folosește o configurație cu cadru delta, care încorporează atât știfturi calcaneale, cât și tibiale pentru a spori stabilitatea.
Complicațiile fixării externe
În ciuda beneficiilor sale, fixarea externă este asociată cu potențiale complicații, inclusiv:
-
Pin infecții ale tractului
-
Osteomielita
-
Defecțiune sau slăbire a dispozitivului
-
Neuniune sau neunire
-
Iritație sau penetrare a țesuturilor moi
-
Leziuni nervoase sau vasculare
-
Sindromul compartimental
Refracturi
Semnificație clinică
Fixarea externă joacă un rol crucial în gestionarea traumei:
Oferă o stabilizare rapidă în ortopedie pentru controlul daunelor.
Reduce riscul de accidentare secundară și complicații.
Facilitează o abordare multidisciplinară care implică chirurgi ortopedici, asistente medicale, kinetoterapeuți și terapeuți ocupaționali pentru a optimiza rezultatele pacientului.
Produs CZMEDITECH
Fixator extern circular:
Caracteristici: Compus din inele metalice si fire fine, inconjurand membrul si permitand reglaje multiplanare.
The
fixatorul extern circular este un dispozitiv medical utilizat pentru fixarea fracturilor și reabilitarea ortopedică. Caracteristicile și avantajele sale de design se reflectă în principal în următoarele aspecte:
Caracteristici de design
Structura inelului: fixatorul extern circular este proiectat cu o formă de inel, formând un cerc complet în jurul locului fracturii pentru a oferi suport și fixare cuprinzătoare.
Puncte de fixare multiple: Există de obicei mai multe puncte de fixare pe cadrul circular, care pot fi conectate la os prin mai multe știfturi sau cuie. Aceasta dispersează forța de fixare și reduce presiunea pe un singur punct de fixare.
Ajustabilitate: Designul fixatorului extern circular permite medicilor să facă ajustări în funcție de condițiile specifice ale pacientului, inclusiv dimensiunea inelelor, poziția punctelor de fixare și distribuția forței, pentru a se potrivi diferitelor tipuri de fracturi și afecțiuni osoase.
Ușoare și durabile: Fixatorii externi circulari moderni sunt adesea fabricați din materiale ușoare și de înaltă rezistență, cum ar fi aliajul de titan sau fibra de carbon, asigurând stabilitatea în timp ce reduc sarcina asupra pacientului.
Ușor de instalat și îndepărtat: Designul inelului face procesul de instalare și îndepărtare mai convenabil, reducând timpul de intervenție chirurgicală și disconfortul pacientului.
Avantaje
Stabilitate ridicată:
Structura inelară oferă suport 全方位, prevenind efectiv deplasarea locului fracturii și asigurând că osul rămâne în poziția corectă în timpul procesului de vindecare.
Forța de dispersie:
Punctele de fixare multiple dispersează forța de fixare, reducând presiunea concentrată asupra oaselor și țesuturilor moi și reducând riscul complicațiilor cauzate de fixarea necorespunzătoare.
Gamă largă de aplicații:
Fixatorul extern circular este potrivit pentru diferite tipuri de fracturi, în special fracturi complexe, fracturi deschise și cazuri care necesită fixare pe termen lung.
Promovarea vindecării:
Oferind un mediu de fixare stabil, fixatorul extern circular ajută la accelerarea vindecării fracturilor și la reducerea riscului de lipsă de consolidare sau vindecare întârziată.
Reduce complicațiile:
Datorită forței de fixare dispersate, cel fixatorul extern circular reduce afectarea țesuturilor moi și scade incidența complicațiilor cum ar fi infecția și inflamația tractului pin.
![Dispozitiv de fixare externă CZMEDITECH]()
Convenabil pentru îngrijirea postoperatorie:
Designul inelar face ca pacienții să aibă grijă de ei înșiși după o intervenție chirurgicală, cum ar fi curățarea și schimbarea pansamentelor, fără a afecta efectul de fixare.
Scenarii aplicabile
Fixatorii externi circulari sunt utilizați în mod obișnuit în următoarele situații:
Fracturi complexe: Potrivit pentru fracturi complexe care implică mai multe segmente osoase sau articulații.
Fracturi deschise: Datorită caracteristicilor sale de dispersie a forței, fixatorul extern circumferențial este potrivit pentru gestionarea fracturilor deschise și reduce riscul de infecție.
Neconsolidarea sau consolidarea întârziată: în unele cazuri, cadrele circulare de fixare externă pot ajuta la vindecarea osului, oferind stabilitatea și sprijinul necesare.
Fixare postoperatorie: Se foloseste pentru stabilizare si sustinere dupa interventii chirurgicale ortopedice, asigurand stabilitatea locului chirurgical.
Conceptul de design al fixatorului extern circular este, de asemenea, centrat pe pacient, concentrându-se pe stabilitate și confort și este un instrument important în tratamentul ortopedic.
Concluzie
Fixarea externă rămâne o piatră de temelie în tratamentul fracturilor, oferind versatilitate și adaptabilitate la diverse scenarii clinice. Prin combinarea acestei tehnici cu o abordare multidisciplinară, clinicienii pot obține rezultate optime pentru pacienți. Cu progresele continue ale tehnologiei, fixarea externă continuă să evolueze, asigurându-și relevanța în practica ortopedică modernă.
