Vizualizări: 175 Autor: Editor site Ora publicării: 2022-08-27 Origine: Site
O fractură calcaneană este o leziune complexă care implică osul călcâiului, cel mai frecvent cauzată de traumatisme de mare energie, cum ar fi căderile de la înălțime sau accidentele de vehicule cu motor. Deoarece calcaneul joacă un rol central în suportarea greutății, absorbția șocurilor și mecanica mersului, strategiile de tratament trebuie să abordeze atât restaurarea anatomică, cât și recuperarea funcțională pe termen lung.
Managementul eficient al fracturilor calcaneale necesită o înțelegere cuprinzătoare a modelelor de fractură, a afecțiunilor țesuturilor moi și a cerințelor funcționale specifice pacientului.
Calcaneul este cel mai mare os tarsal și formează fundația posteriorului piciorului. Fracturile acestui os perturbă adesea biomecanica normală a piciorului, ducând la durere, deformare și mobilitate redusă dacă nu sunt tratate corespunzător.
Obiectivele principale ale tratamentului includ restabilirea înălțimii, lățimii și alinierii calcaneului, menținerea congruității articulațiilor și reducerea la minimum a complicațiilor pe termen lung, cum ar fi rigiditatea sau artrita post-traumatică. Deciziile de tratament sunt ghidate nu numai de rezultatele radiografice, ci și de starea țesuturilor moi și așteptările pacientului.
Fracturile calcaneale sunt de obicei clasificate în tipuri intra-articulare și extra-articulare. Această distincție este critică, deoarece influențează direct planificarea și prognosticul tratamentului.
Fracturile intraarticulare implică articulația subtalară și reprezintă majoritatea cazurilor. Aceste leziuni sunt mai probabil să ducă la incongruență articulară și limitări funcționale pe termen lung dacă nu se realizează reducerea anatomică. Fracturile extraarticulare, în schimb, economisesc suprafața articulară și au adesea un prognostic mai favorabil.
Managementul fracturilor intra-articulare calcaneale depinde de factori precum deplasarea fracturii, colapsul suprafeței articulare, alinierea generală și nivelul de activitate al pacientului. Imagistica avansată este frecvent utilizată pentru a evalua implicarea articulațiilor și pentru a ghida selecția tratamentului.
Tratamentul non-operator este în general rezervat fracturilor fără deplasări semnificative, modelelor de leziuni extraarticulare sau pacienților pentru care intervenția chirurgicală prezintă un risc inacceptabil.
Managementul conservator se concentrează pe protejarea fracturii, păstrând în același timp mișcarea articulației și prevenirea complicațiilor secundare.
Tratamentul inițial include în mod obișnuit imobilizarea folosind un ghips sau cizme de mers, protocoale stricte care nu suportă greutatea și ridicarea pentru a controla umflarea. Odată ce condițiile țesuturilor moi se îmbunătățesc, exercițiile timpurii de mișcare sunt încurajate pentru a reduce rigiditatea și pentru a promova recuperarea funcțională.
Intervenția chirurgicală este luată în considerare atunci când fracturile demonstrează o deplasare semnificativă, incongruență articulară sau deformare care compromite mecanica piciorului. Momentul intervenției chirurgicale este planificat cu atenție pentru a permite umflarea țesuturilor moi să scadă, reducând riscul de complicații ale plăgii.
Obiectivul principal al intervenției chirurgicale este de a restabili alinierea anatomică și congruitatea suprafeței articulare, păstrând în același timp țesuturile moi din jur.
Reducerea deschisă și fixarea internă rămâne o abordare utilizată pe scară largă pentru fracturile intraarticulare deplasate. Această tehnică permite vizualizarea directă a fracturii și refacerea precisă a suprafeței articulației subtalar, contribuind la îmbunătățirea rezultatelor funcționale atunci când este efectuată în condiții adecvate.
Tehnicile de fixare minim invazive au câștigat popularitate în cazuri selectate. Aceste abordări urmăresc să reducă traumatismele țesuturilor moi, obținând în același timp o reducere acceptabilă a fracturilor, în special în fracturile cu mai puțin comminuție sau morfologie favorabilă.
Îngrijirea postoperatorie joacă un rol decisiv în determinarea rezultatelor pe termen lung. Protocoalele de reabilitare structurate sunt esențiale pentru a restabili puterea, mobilitatea și mecanica mersului.
Mișcarea controlată timpurie ajută la prevenirea rigidității articulațiilor, în timp ce suportarea greutății atentă susține vindecarea fracturilor și recuperarea funcțională.
Suportul parțial de greutate este de obicei introdus între opt și zece săptămâni după intervenție chirurgicală, în funcție de dovezile radiografice de vindecare. Suportul complet de greutate este reluat treptat odată ce este confirmată consolidarea suficientă a fracturii, necesitând adesea câteva luni de reabilitare.
În ciuda tratamentului adecvat, fracturile calcaneale pot duce la complicații pe termen lung, cum ar fi rigiditatea subtalară, dureri cronice de călcâi sau artrită post-traumatică. Aceste riscuri sunt mai mari în fracturile intraarticulare severe și în cazurile cu incongruență articulară reziduală.
Rezultatele pe termen lung depind de severitatea fracturii, de calitatea tratamentului și de respectarea protocoalelor de reabilitare.
Nu există un tratament optim universal pentru toate fracturile calcaneale. Rezultatele de succes se bazează pe planificarea individualizată a tratamentului care echilibrează caracteristicile fracturii, cerințele funcționale ale pacientului și expertiza chirurgicală disponibilă.
Luarea deciziilor comune între chirurgul care tratează și pacient este esențială pentru a alinia obiectivele clinice cu așteptările realiste.
Nu toate fracturile calcaneale sunt potrivite pentru tratamentul conservator. Fracturile deplasate care implică articulația subtalară necesită adesea intervenție chirurgicală pentru a restabili anatomia și funcția.
Recuperarea variază de obicei între șase și douăsprezece luni, în funcție de tipul de fractură, metoda de tratament și progresul reabilitării.
Mulți pacienți își recâștigă capacitatea de a merge și de a efectua activități zilnice, deși fracturile intraarticulare severe pot duce la rigiditate sau durere reziduală.
Chirurgia este, în general, recomandată atunci când fracturile cauzează perturbări semnificative ale suprafeței articulare, pierderea alinierii sau instabilitate funcțională.
Artrita post-traumatică este relativ frecventă în urma fracturilor intra-articulare calcaneale, în special atunci când reducerea anatomică este incompletă.
Unghia tibial distal: o descoperire în tratamentul fracturilor tibiale distale
Top 10 Unghii Intramedulare Tibiale Distale (DTN) din America de Nord pentru ianuarie 2025
Seria de plăci de blocare - Placă osoasă de blocare pentru compresie tibială distală
Top 10 producători din America: plăci de blocare a humerusului distal (mai 2025)
Sinergia clinică și comercială a plăcii de blocare laterală tibială proximală
Schiță tehnică pentru fixarea cu plăci a fracturilor de humerus distal
Top5 producători din Orientul Mijlociu: plăci de blocare pentru humerus distal (mai 2025)